Feeds:
Posts
Comments

Archive for July, 2012

„Nascuti asasini“

Nascuti Asasini
de John August si Jane Hamsher

Cartea incepe cu o introducere a là Oliver Stone ce pe mine m-a lasat cu gura cascata.
Viziunea regizorului e imbinata cu putina gelozie si dispret fata de canalele de stiri si emisiuni (gen Oprah sau varianta mioritica Acces Direct) ce in final le incununeaza cu laurii unei victorii imaginare.

Octavio Paz scria recent:
“Stramosii aveau viziuni. Noi avem televiziune. Dar civilizatia spectacolului este cruda. Spectatorii nu au memorie; din cauza asta le lipsesc remuscarile si adevarata constiinta… ei uita repede si abia clipesc cand privesc la scenele cu moarte si distrugere ale razboiului din Golful Persic sau la formele Madonnei sau la Michael Jackson…
Ei sunt in asteptarea Marii Plictiseli, care este Apocalipsa si Judecata de Apoi pentru societatea spectacolului… Suntem condamnati la aceasta noua viziune a iadului si cei care apar de ecran si noi care privim. Exista vreo scapare? Nu stiu, dar trebuie cautata.”
Poate maine – poate diseara, chiar – Mickey si Mallory Knox vor aparea in realitate; nu am nicio indoiala.”
Traim in Epoca Absurdului, asa ca de fapt noi suntem aceia care ii facem pe altii sa sufere. Ne vin in minte imediat Libia, Kosovo, Vietnam, sporturile, procesele civile.
In buna traditie epica americana, -violenta este salvatoare- sau cel putin era la Fennimore Cooper, la Jack London sau la Hemingway. Autori-creatori de personaje celebre ce motivate sa devina violente s-au impus in fata dusmanului si au trait si croit un drum lasand in urma faptele fara pic de remuscare. E vorba de legea supravietuirii, selectia naturala.. care a fost pervertita de care facatorii de filme AP (Acordul Parintilor) care sapa in muntii de aur ai “filmelor de familie” – de o violenta satanica – si care predica ipocrit in avertismentul de inceput ca violenta nu e buna.
In vechime sinuciderea era destul ca sa sfarsesti cu suferinta personala. Acum a aparut nevoia de a vedea pe altii suferind… cat mai nevinovati… cat mai neajutorati.
Ilustrarea violentei va deveni tot mai realista cu toate aceste jocuri, cu ochelari pentru vizionare virtuala, cu butoanele interactive, cu stirile tot mai dese, cu show-urile live.
Pe masura ce filmele isi banalizeaza violenta (fara efecte spectaculoase, fara sange, fara socul vederii mortii) emisiunile de stiri vor castiga razboiul popularitatii prin stirile continue despre crime. Asa cum sunt Realitatea Tv si Antena3 sau Canalul Proceselor in America, aparitia unui Canal al Executiilor este inevitabila, cu gazari, injectii letale, cu povestile gen “ultima noapte” sau “ultima masa”. Crimele vor fi minutios reproduse printr-o noua stiinta cinematografica.

Satirizarea dureroasei idei conform careia crima a iesit de sub control este motivul in jurul careia se invarte romanul.
Abundand in nume de personaje sau orase in care se petrece actiunea simultan, apoi apropiind si lipind cadrele ca intr-un puzzle imens autorii iti creaza impresia -desi pare imposibil- ca Mickey si Mallony au existat cu adevarat, au trait, au ras si au omorat (spre buna lor dispozitie) americani in jurul anilor ’90.

Povestea incepe cu o descriere tipic americana: Intr-o parcare la un bowling dintr-un orasel mic apar eroii nostri, cu o super masina, un muscle car minutios detaliata, culori,motor, etc.
Apoi te zdruncina sau pune putin pe ganduri cu reactia lui Mallony de calm dupa ce a fost pusa la punct de o localnica in toaleta de fete a barului.
Dar s-a dovedit a fi linistea innaintea furtunii.. restul e poveste!

El si ea, un Bonnie and Clyde modern ce nu sunt in cautarea banilor, ci a faimei prin crima si nu prin jefuirea bancilor ca predecesorii lor. Isi fac drum printre cadavrele mergatoare pana in Orasul Luminilor si inapoi.
Autorii ii ilustreaza in diferite ipostaze intelegandu-se din priviri sau instincte… chiar si atunci cand ucid alegandu-si fiecare victimele, taciturn, nesuprapunandu-se la impartitul gloantelor.
Cand se iubesc sunt tot un intreg, un pumn strans, o falanga romana, o gura mestecand in liniste, corect.. ca la carte:

“In timp ce urcau cu liftul plin de oglinzi, au dansat pe melodia lui Frank Sinatra, “Witchcraft” . Mainile lui Mickey se incolaceau pe mijlocul ei, degetele cautand pe sub blugii ei, in timp ce ea s-a cocotat pe picioarele lui. Unghiile ei au inceput sa umble prin parul lui dezlanat si teapan, apoi pe dupa lobii urechilor si prin maracinisul de sub maxilar. L-a sarutat de-a lungul gulerului camasii, luand-o in jos la intalnirea cu adancitura de sub marul lui Adam. “Pestera lui Iisus” , asa botezase ea locul, pentru ca arata ca un om stand pe un tron, iar osul de dedesubt forma bratele, ridicate in slava. “Pestera” pastra mirosul lui Mickey, pentru ea un narcotic.
Cu picioarele incolacite in jurul mijlocului lui, Mickey a carat-o de-a lungul holului, sarutand-o atat de apasat, incat nu mai vedea inainte. Ajunsi in camera, nu si-au dezlipit o clipa trupurile, in timp ce el scotea si hainele lui si pe ale ei. O gheata aruncata a lasat o urma neagra pe perete. Se miscau si se mladiau ca un singur muschi, ying si yang, piele alunecand pe piele fara sa se stie a cui e, in ea, pe el, impreuna. Si-a infasurat bratele lui mari in jurul ei ca o mama care isi protejeaza puii, o imbratisare care ar fi inabusit-o daca el nu si-ar fi expirat saruturile in ea.
Ea si-a apasat mainile de spatele lui l-a simtit cum intra. Erau doua liane rasucite intr-una. De nedezlipit, pana ce soarta lor avea sa vrea altfel.”

Per total romanul e bun, desi dupa ce citesti titlul iti zboara mintea in cvasi-cotloane ale creierului, incercand sa te hotarasti daca e vreun ghem de foi improscat de suferinta si violenta necontrolata sau daca autorii explica natura criminalilor dpdv psihologic, daca s-au ‘nascut asasini’ .. Si de fapt ei nu s-au nascut, au fost involuntar ‘educati’ de parintii lor si de gramul de nebuneala dobandit in drumul lor spre adolescenta (prin societatea perfecta, americana).

Citind, am avut parte de fluctuatii ale hormonilor, am si asociat temporar in mintea mea violenta cu un orgasm. Poate sunt eu putin bolnav ori sado-maso, nu stiu.. nu am probat (inca) un costum mulat din piele sau ultima tactica sexuala a lui David Carradine.
Toata cartea e construita in jurul unei idei ca oamenii ar fi bolnavi,dornici dupa suferinta si violenta exclusiva.. fiind ca dependentii de droguri.
Sper sa va placa, e usor de citit, o lectura de doua zile am numit-o eu. O noua viziune asupra violentei, vietii plictisitoare (uneori) de pe Pamant, un nou motiv de a nu fi monotoni, conservatori (ca majoritatea americanilor).
Fii tu insuti, nu iti fie rusine cu faptele tale, fie ele ‘de pe alta lume’, fie ele respinse de prieteni, apropiati si familie, atat timp cat tie iti aduc placere, impacare si liniste atunci cand ai nevoie!

Advertisements

Read Full Post »